Untitled design (40)

Care sunt efectele purtării de ochelari cu dioptrii nepotrivite?

Fiecare dintre noi este unic și la fel sunt și ochii noștri

Indiferent de afecțiunea care necesită corecție cu ajutorul ochelarilor de vedere, fiecare dintre noi are nevoie de o perioadă de acomodare cu aceștia, care poate fi de câteva zile și până la câteva săptămâni. În cazul acelora care poartă pentru prima dată ochelari, perioada va fi mai lungă decât în cazul acelora care doar schimbă dioptriile. Cu toate acestea, o stare de disconfort prelungită poate fi și un semnal de alarmă care să ne transmită că ochelarii nu corespund nevoilor noastre, sau ca avem dioptrii nepotrivite.

Care sunt simptomele purtării unor ochelari cu dioptrii nepotrivite?

Dacă perioada de acomodare a trecut sau, din contră, ne referim la o pereche de ochelari pe care o purtăm de mai mult timp și avem unul sau mai multe dintre următoarele simptome, o vizită la medicul oftalmolog ar putea fi indicată:

  • Durere de cap – de fapt, durerea acuzată este localizată în jurul și în spatele globilor oculari și este cauzată de încordarea constantă a ochilor, care nu văd bine;
  • Vedere încețoșată și ochi mijiți pentru a vedea dincolo de ceață;
  • Vertij, senzație de amețeală și dezechilibru atât când stai în picioare cât și așezat;
  • Îți lăcrimează ochii și se înroșesc;
  • Te dor și te ustură ochii în mod constant.

Care sunt cauzele care duc la asta?

În cazul în care nu procesul de acomodare este cel care generează neplăcerile menționate, este foarte probabil ca ochelarii pe care îi porți să fie nepotriviți. Care ar putea fi cauza?

  • Măsurarea greșită a distanței pupilare;
  • Stabilirea incorectă a dioptriilor;
  • Lipsa unor controale oftalmologice regulate prin care să depistezi faptul că dioptriile s-au schimbat;
  • Achiziția de ochelari de vedere cu lentile gata incluse, din locuri nespecializate și alegerea lor pe loc, în funcție de felul în care vedem cu ei;
  • „Împrumutul” de ochelari de la cunoscuți, până la achiziția propriei perechi;
  • Purtarea în exces a ochelarilor, și în situațiile în care nu avem nevoie de ei.

Indiferent de cauză, ea se depistează cu ușurință cu ajutorul unui control specializat.

Cum ne afectează purtarea de ochelari cu dioptrii nepotrivite?

Purtarea de dioptrii greșite pe termen scurt nu afectează și mai tare vederea în cazul adulților. Insă, generează o serie de alte tipuri de disconfort, care pot degenera, precum simptomele menționate anterior. Rolul ochelarilor de vedere este acela de a schimba lumina pe care o primește ochiul. Totusi, nu modifică alcătuirea acestuia, astfel că, dacă dioptriile sunt prea mici sau prea mari, ochiul nu este afectat în mod direct. În cazul copiilor și al persoanelor vârstnice, însă, purtarea de dioptrii greșite poate avea repercursiuni pentru sănătate. La copii, purtarea unei dioptrii greșite poate influența rapiditatea cu care progresează un viciu de refracție. Copiii au nevoie de ochelarii de vedere corecți, deoarece ochii lor sunt încă în dezvoltare. La fel ca în cazul lipsei lor, ochelarii de vedere cu dioptrii nepotrivite pot provoca afecțiuni oculare permanente.

Fiecare dintre noi este unic și la fel sunt și ochii noștri. Alegerea de ochelari fără prescripție medicală ne poate face mai mult rău decât bine. Similar, purtarea aceleiași perechi ani la rând fără a verifica dacă dioptriile încă se potrivesc, poate avea același efect. În cazul în care experimentezi unul dintre simptomele de mai sus și suspectezi faptul că ochelarii pe care îi porți nu sunt potriviți, te așteptăm în cabinetul Thera Optic Med din Sibiu, unde specialiștii noștri se vor asigura că îți vor trata ochii așa cum merită – cu siguranță și unicitate.

Distribuie Articolul

Acest site foloseste cookie-uri si poate colecta anumite date personale in scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesati pagina de Definitii si Termeni.

preloader