ray ban

Poartă Ray-Ban, ramele care au scris istorie

Trendurile trec, ochelarii Ray-Ban rămân

Puține lucruri în lume reușesc să transcendă epoci, să se confrunte cu valuri și trenduri noi fără a se îneca. Să se înghesuie în mulțime și, totuși, să iasă mereu cu capul sus din ea. Brandul Ray-Ban,este un astfel de exemplu de excelență atemporală. Probabil cel mai cunoscut brand de ochelari din lume,  faimos datorită starurilor de cinema și, totuși, accesibil oamenilor de rând. Anul acesta se împlinesc 85 de ani de când Ray-Ban scrie istorie. Dacă e să privim în urmă la piedicile pe care le-a avut de înfruntat, am putea paria că o va face mult timp de acum înainte

Cum a început totul?

Deși ochelarii de vedere Ray-Ban au câștigat mult teren în ultimii ani, totuși ochelarii de soare sunt cei care au pus fundația acestui imperiu. Nevoia a fost generată de piloții Forțelor Aeriene Americane. Pe măsură ce luau parte activă la evoluția în domeniul zborului – altitudini mai mari, viteză mai mare – se plângeau tot mai mult de puterea orbitoare a soarelui, care le cauza dureri cumplite de cap și chiar incapacitatea de a se concentra. Așa au luat naștere ochelarii de tip aviator, în anul 1937. Mai întâi cu rame de plastic și, anul următor, cu rame metalice. Erau placate discret cu aur, prevăzuți cu lentile verzi, menite să protejeze ochiul de lumina puternică a soarelui, fără a afecta claritatea vederii. Nu a durat mult timp până ce Ray-Ban Aviator, patentat de opticienii Bausch & Lomb, a trecut de la a fi doar numele unei colecții a unui brand la a denumi o întreagă categorie de ochelari, denumire folosită astăzi de toți producătorii de ochelari din lume.

De la armată, la Hollywood

Foarte rapid, brandul Ray-Ban a trecut de la produse destinate doar armatei la cele pentru vânători, pescari și țintași. Nu a avut nevoie de mult până ce Hollywood-ul să îi deschidă larg ușile. Inițial, produsele se adresau în proporție aproape totală bărbaților. Insa, ramele Ray-Ban au cunoscut cu adevărat succesul când au început să fie purtați de către starurile de cinema de sex feminin. Cel mai cunoscut exemplu și cel care a trasat în mod incontestabil drumul brandului către succes este frumoasa Audrey Hepburn. Aceasta poartă o pereche de Ray-Ban Wayfarer (ochelari de soare pătrățoși, destinați bărbaților) în filmul „Mic dejun la Tiffany”. I-au urmat Bob Dylan, Andy Warhol, James Dean, Marilyn Monroe, John Lennon siJohn F. Kennedy. Multe alte nume sonore care aveau capacitatea de a transforma orice accesoriu într-un must have internațional, au purtat ochelarii renumiti.

De-a lungul timpului, brandul a trecut prin numeroase momente de succes fulminant, dar si perioade de decădere. Apariția unor noi branduri precum Polaroid, Yves Sain Laurent sau Dior l-au trimis într-un con de umbră. Dar bine de stiu este faptul ca, Ray-Ban a știut de fiecare dată să găsească drumul înapoi spre lumină.

De la Hollywood, în întreaga lume

Stilul unisex al ramelor Ray-Ban va rămâne mereu un atu care îi va diferenția de alți producători, având capacitatea să se potrivească perfect atât femeilor, cât și bărbaților.

Interesant este faptul că, deși a pornit ca un produs exclusivist, lucru care a fost întreținut apoi prin reprezentanții cinematografiei, brandul este unul cât se poate de accesibil pentru oricine. Deși nu mai este deținut de Bausch & Lomb, ci de Luxotica, Ray-Ban își păstrează poziția de lider în domeniu. Este cunoscut și căutat în toate colțurile lumii. Vine mereu cu modele noi sau reinterpretări ale celor vechi, iar clasicele nu par să se demodeze niciodată. Această istorie vine la pachet, în mod incontestabil, cu încrederea în calitatea produselor, dar și cu atemporalitatea lor.

Din întreaga lume, la Thera Optic Med

Iubim și noi ramele Ray-Ban și ne bucurăm să vedem că au un succes atât de mare și în magazinul nostru. De la modelul aviator, Wayfarer, cat-eye, de plastic sau metal, uni sau colorați, căutăm să vă punem la dispoziție cele mai noi modele. In același timp, ne asigurăm că nici clasicele rame nu ne lipsesc de pe stoc. Indiferent că doriți o pereche de ochelari de soare sau unii de vedere, că sunt un accesoriu sau o necesitate, brandul Ray-Ban vă oferă garanția durabilității și a calității, ambalate într-un design cool, plin de personalitate.

Vă așteptăm, cu drag, în magazinul nostru, pentru a alege rama Ray-Ban alături de care să scrieți și voi istorie. Pentru că trendurile se schimbă și trec, dar ochelarii Ray-Ban rămân!

Distribuie Articolul

Acest site foloseste cookie-uri si poate colecta anumite date personale in scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesati pagina de Definitii si Termeni.

preloader